Fericirea. Toţi oamenii işi cumpără fericire. Unii cu droguri, alţii cu alcool, alţi cu o carte, cu o chitară, cu o pizdă, fiecare cu ce-l doare. Dar chestiile astea nu-s fericiri. sunt doar eschivări de la probleme. probleme care n-a trebuie să existe.
Fiecare dintre noi a avut câteva secunde de FERICIRE. fericire deplină. când priveai pierdut un răsărit sau ceva ce te făcea să uiţi de tot şi să fi doar tu şi prezentul. să nu conteze nimic altceva. Fiecare am trăit aşa ceva, doar că a durat prea puţin şi nu prea am conştientizat-o. Trebuie, şi chiar putem, să o facem să ţină mai mult. trebuie doar să trăim prezentul şi să ne eliberăm mintea de probleme.
Problemele sunt in viitor. in prezent nu există. Ai vreo problemă acum, in secunda asta când citeşti? Nu, dar instant iţi vin in cap toate problemele pe care o să le ai in următoarea secundă, peste 5 min, mâine sau le-ai avut in trecut. asta nu trebuie să se intâmple. mintea e parşivă. ne face să vedem doar ce vrea ea. trebuie să trecem peste minte. să o controlăm noi pe ea, nu ea pe noi. pentru asta suntem pe Pământ. să evoluăm. şi ar cam trebui să facem asta, ca o ardem deja de prea mult timp pe aici şi să nu se supere dracu cineva pe noi.


